Dicţionar de termeni stomatologici
A
Abces – colecţie purulentă bine delimitată.
Albire internă – metodă utilizată pentru albirea unui dinte a cărui culoare s-a modificat după tratamentul canalului radicular.
Alveolită – inflamaţia alveolei dintelui, care apare după extracţie, datorită lipsei cheagului de sânge în interiorul alveolei şi/sau infectării alveolei.
Amalgam – aliaj metalic din argint (împreună cu alte metale în proporţii mici) şi mercur utilizat pentru obturaţii (plombe).
Anestezie locală – injectarea unei soluţii anestezice în zonele unde este necesară o intervenţie a medicului dentist, pentru un tratament fără durere.
Anestezic – medicament folosit pentru abolirea senzaţiei dureroase.
Apex – vârful rădăcinii dintelui.
Aspirator de salivă – dispozitiv utilizat pentru îndepărtarea din cavitatea bucală a salivei şi a altor lichide utilizate în cursul tratamentului.
B
Bont protetic – este un dinte ce a fost şlefuit în vederea acoperirii cu o coroană sau parte a implantului dentar, vizibilă în gură, şi pe care se aplică coroana ce înlocuieşte dintele lipsa.
Bruxism – scrâşnirea sau strângerea din dinţi, obişnuită îndeosebi în timpul somnului asociată frecvent cu stresul psihologic şi efortul fizic.
Boala parodontală – proces inflamator de cauza microbiană al ţesuturilor de susţinere a dinţilor (gingie şi os), care poate produce pungi parodontale prin pierderea osului alveolar de susţinere, mobilitate dentară, pierderea dinţilor.
C
Canal radicular – spaţiul din interiorul rădăcinii unui dinte care conţine ţesutul pulpar (vase de sânge, filete nervoase, ţesut cojunctiv).
Carie – leziune a ţesuturilor dentare cauzată de acţiunea acizilor produşi în placa microbiană (resturi alimentare în care se dezvoltă bacterii) depusă pe suprafeţele dentare si neîndepărtată prin periaj.
Cement – ţesut dur care acoperă rădăcina dintelui.
Compozit – material din care se efectuează obturaţii (plombe) dentare.
Cosmetica dentară – cuprinde procedurile terapeutice menite a îmbunătăţi aspectul dinţilor si al zâmbetului.
Coroana dintelui – porţiunea dintelui vizibilă în gură.
Coroana de înveliş – reconstrucţie protetică ce reface coroana naturală a dintelui, distrusă prin carie sau şlefuită în scop estetic sau pentru includerea dintelui într-o punte dentară.
Cuspid – vârf al unui dinte din zona laterală.
D
Detartraj – procedura terapeutică prin care se îndepărtează depozitele de tartru de pe suprafeţele dentare.
Dentină – ţesut dentar dur aflat sub stratul de smalţ (la nivelul coroanei dintelui) şi cement (la nivelul rădăcinii dintelui).
E
Endodonţie – domeniu al stomatologiei ce se ocupă cu diagnosticul şi procedurile terapeutice legate de patologia pulpei dentare.
Echilibrare ocluzală – obţinerea unor contacte interdentare corecte, armonioase, prin proceduri terapeutice care pot include: mici şlefuiri ale suprafeţelor dentare, înlocuirea lucrărilor incorecte, readucerea în plan a dinţilor migraţi prin şlefuire şi/sau acoperire, tratament ortodontic, în funcţie de gravitatea dezechilibrului ocluzal (al muşcăturii).
F
Faţetă – reconstrucţie protetică a suprafeţei unui dinte care prezintă modificări de poziţie (de mică amplitudine), de culoare sau de structură. Se pot confecţiona în laborator sau pot fi realizate direct în cabinet.
Fren – pliu de mucoasă care leagă buză sau limbă (aţa limbii) de gingie. Uneori acest pliu este gros, exercitând tracţiuni puternice asupra gingiei determinând retracţii ale acesteia sau se interpune între dinţi determinând apariţia strungăreţei. În aceste situaţii este necesară frenotomia sau frenectomia – tăierea frenului cu sau fără repoziţionarea acestuia.
G
Gingia – ţesutul moale care acoperă osul care susţine dinţii.
Gingivectomie – tehnica microchirurgicală prin care se îndepărtează o mică porţiune gingivală, de regulă în scop estetic sau pentru expunerea marginilor unui dinte distrus până sub nivelul gingiei.
Gingivită – afecţiune inflamatorie a gingiei datorată acumulării de placă bacteriană. Se manifestă prin sângerare gingivală, înroşirea gingiilor şi umflarea lor. În acest stadiu, afecţiunea gingiilor este încă reversibilă şi poate fi eliminată, în general, prin periaj zilnic si curăţare cu aţa dentară.
Gingivoplastie – intervenţie microchirurgicală prin care se reconturează gingia în scop estetic.
Gutieră – dispozitiv ce acoperă suprafeţele dentare, care se poartă în timpul nopţii pentru a preveni scrâşnirea dinţilor (bruxismul), în cursul tratamentelor de albire, în cadrul tratamentelor articulaţiei temporomandibulare.
H
Halenă – este termenul ştiinţific pentru respiraţia urât mirositoare.
I
Implant dentar – piesă metalică din titan, asemănătoare cu un şurub, care se introduce în os pe locul de unde s-a pierdut un dinte, înlocuindu-l pe acesta şi astfel reface integritatea arcadei dentare fără afectarea dinţilor vecini.
Incluzie dentară – defineşte situaţia în care un dinte rămâne în os peste termenul la care ar trebui sa fi erupt pe arcadă. De exemplu, este frecvent întâlnită situaţia în care caninii permanenţi rămân intraosos (ei ar trebui sa erupă în jurul vârstei de 12-13 ani) şi se descoperă aceasta abia la vârsta adultă.
Inlay – piesă protetică din ceramică, aur sau compozit utilizată în locul obturaţiilor realizate de către medic în tratamentul cariilor. Au precizie mai mare decât o obturaţie (plombă) obişnuită.
M
Mandibulă – os inferior al cavităţii bucale.
Maxilar – osul superior al cavităţii bucale.
Mătase dentara/aţă dentară – aţă subţire, de nailon, cerată sau nu, care se introduce printre dinţi pentru a îndepărta resturile alimentare şi placa bacteriană de pe suprafeţele interdentare, inaccesibile periajului dentar.
Molar – dinte situat posterior faţă de premolari, dinte cu coroana mare şi suprafaţă mare de masticaţie.
Model – obiect din ghips obţinut prin turnare într-o amprentă; o reproducere în ghips a arcadei dentare, folosită în scop diagnostic sau pentru realizarea lucrărilor dentare.
O
Obturaţie – termenul ştiinţific pentru termenul popular "plombă". Înlocuieşte ţesutul dentar pierdut prin carie, refăcând integritatea, estetică şi funcţionalitatea dintelui. Se realizează direct de către medicul dentist şi poate fi realizată din amalgam de argint, materiale compozite sau diverse tipuri de cimenturi dentare.
Ortodont – medic specialist care diagnostichează şi tratează anomaliile dentomaxilare, aliniază dinţii, supraveghează creşterea maxilarelor.
P
Profilaxie dentară – totalitatea mijloacelor utilizate pentru prevenirea afecţiunilor dentare..
Periapical – zona din jurul apexului rădăcinii dintelui.
Pericoronarită – o inflamaţie a ţesutului gingival din jurul coroanei dintelui, de obicei la nivelul molarului de minte.
Parodontită – inflamarea şi pierderea ţesutului conector al structurii de susţinere şi adiacente dintelui, caracterizată de mobilitate dentară.
Porţelan – termen impropriu utilizat pentru ceramica folosită pentru lucrări dentare.
Pivot – denumirea corectă este de reconstituire corono-radiculară. Este o piesă protetică turnată din metal, care se cimentează în canalul radicular şi reface porţiunea coronară a dintelui, astfel încât acesta să poată fi acoperit cu o coroană.
R
Radiografie panoramică – o radiografie extraorală care include mandibula şi maxilarul pe un singur film.
Radiografie periapicală – o radiografie efectuată prin plasarea intraorală a filmului pentru a se putea observa dintele în întregimea lui şi structurile adiacente – os, dinţi vecini.
Rebazare – procedeul prin care se reface adaptarea unei proteze la forma osului şi a gingiei peste care se aplică.
Rădăcină – partea anatomică a dintelui care este situată în alveola osoasă, de pereţii căreia este ataşată prin intermediul ţesutului periodontal.
S
Smalţ – ţesut dur dentar situat la exteriorul coroanei dentare, în contact cu mediul bucal.
Stomatite – afecţiuni de natură inflamatorie ale mucoasei cavităţii bucale, de etiologie diversă.
T
Tartru – depozite aderente de placă bacteriană mineralizată, depuse pe suprafeţele dentare "ocolite" frecvent de periajul dentar sau greu accesibile curăţirii datorită înghesuirii dentare, cunoscut şi sub numele de "piatră".